„Nu avem un decar în echipă”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Alexa a explicat de ce încearcă să joace și la creație, afirmând cu sinceritate că la Timișoara nu există coordonator. După înfrângerea Timișoarei din Cupa UEFA, scor 1-2 pe teren propriu cu Partizan, Marian Iancu l-a scos țap ispășitor pe Dan Alexa. Fostul patron l-a acuzat săptămâna trecută pe căpitan că a încercat să joace rolul de coordonator, dar a reușit doar să bulverseze întreaga echipă prin acțiunile lui, așa că se face vinovat de înfrângere.

Replica lui Alexa a venit ieri: „Ca să nu mai fac pe playmakerul, trebuie cumpărat un playmaker. Este un lucru clar. Deocamdată la echipă nu există acest tip de jucător. Și mie mi-ar fi mult mai ușor să fiu doar mijlocaș la închidere. Asta este situația, nu am ce să îi fac. Credeți-mă, am dreptate aici, nu este un număr 10 la echipă, este doar un număr 8”, a spus Alexa. Criticat de Iancu, jucătorul a fost însă lăudat de antrenorul Dusan Uhrin după Timișoara – Partizan, iar pentru Alexa acest aspect e foarte important. „Nu mi-a căzut bine că am fost considerat principalul vinovat după meciul cu Partizan, fiindcă iarăși, din punctul meu de vedere, nu este adevărat. Dar pentru mine contează foarte mult părerea domnului Uhrin și dânsul este cel mai îndreptățit să mă critice sau nu”, a spus Alexa.


"Ce echipe mai joacă cu playmaker în România? Sunt puține. Foarte multe echipe mizează pe forță multă, pe alergătură și pe hazard."
– Dan Alexa, căpitan FC Timișoara

"Am vorbit cu dânsul, a spus că a vrut să mă motiveze. Eu ce am avut de spus am spus și acum lucrurile sunt normale între noi."
– Dan Alexa, căpitan FC Timișoara

"Am vrut să îl responsabilizez. Uite că a stat perfect în teren în fața unui mijloc excepțional, nu a dat nicio șansă celor de la Vaslui." – Marian Iancu, președinte Balkan Petroleum

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×